CULTURA SI TRADITIE
O înșiruire de 2 zile a celor mai importante monumente istorice din jurul Iașului (biserici, mănăstiri, case memoriale și conace din Nordul și Sudul județului) ne convinge să căutăm cazare pentru o noapte undeva pe traseu. Ne pregătim pentru vizite ce urmează să ne împlinească sufletele și să ne completeze cunoștințele pentru că toate construcțiile pe care urmează să le vedem sunt zidite în istorie.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”
Vasile Lupu ne iese în întâmpinare prin biserica ce-i poartă pecetea domnească de la 1650, alături de catapeteasma din stejar donată tot de acesta în anul ctitoriei. Este construită din bârne groase de stejar susținute de tulpinile zdravene ale unor stejari cu rădăcinile încă înfipte în pământ.
Ne aplecăm privirile și spre pietrele funerare din partea veche a cimitirului care înconjoară biserica. Aici, meșterii pietrari de la Șcheia (renumiți în întreg ținutul Moldovei odinioară), au lăsat urme ale măiestriei lor într-o simbolistică veche de o remarcabilă expresivitate. Cele mai vechi pietre datează de la 1800, au inscripții cu litere chirilice şi prezintă simbolul soarelui şi al lunii.
Învățăm cum istoria noastră se scrie în cele mai nebănuite locuri și ținem minte ca ochii și mintea să ne fie deschise și de acum înainte pe drum pentru că trecutul se arată celor care au ochi să vadă și urechi să audă.
Muzeul Șipote
Se spune că Dumnezeu a creat cerul şi pământul iar istoria a fost lăsată în mâinile omului. Aceleaşi lucru s-a întâmplat şi în comuna Şipote, ai cărei localnici se mândresc cu un lăcaş aparte, unde pentru câteva secunde, te poţi lăsa purtat de val şi simţi emoţiile străbunilor noştrii. Curioşi din fire, ne grăbim să vedem cu ochii noştri şi… DA, fiecare poveste spusă de bunicii satului o trăieşti la intesitate maxima, ca şi când ai fi acolo.
Biserica „Sfântul Ioan cel Nou”
În timp ce cutreieram pe uliţele satului, ne-am apropiat de o biserică frumoasa, desprinsă parcă din poveştile bunicilor nostrii. De noi, se apropie un bătrânel cu ochii încetoşaţi dar calzi, de la care aflăm că povestea lăcaşului de cult începe din anul 1507 fiind strâns legată de familia Arbore. Chiar şi în momentul povestirii, se simţea prezenţa hatmanului Luca Arbore, acelaşi ctitor ce a zidit şi Biserica Arbore din judţul Suceava.
Muzeul Boroșoaia
În Plugari poposim într-un loc unic în zonă, născut din dragostea de origini și respectul față de trecut: Muzeul sătesc Boroșoaia. Acolo își așteaptă ordonate cronologic turiștii piese de ceramică din cultura Cucuteni, urme ale celor două Războaie Mondiale, documente, porturi populare, unelte vechi folosite în gospodăriile țărănești.
Biserica „Sfântul Nicolae”
Mergem pe DJ 282 F Vlădeni – Andrieșeni până în satul Iepureni unde ne așteaptă o nouă bucată de istorie. Biserica Sf. Nicolae, construită în jurul lui 1783, ne așteaptă răbdătoare în lunca Jijiei, în zona inundabilă, unde înainte era și vatra satului. Îi țin companie clopotnița, cimitirul și noi, în doar câteva clipe. Ca o bucățică de cer pictat pe lemn (are un albastru de poveste), o vedem de la depărtare: frumoasă, modestă, bătrână, ca o bunică ce își așteaptă nepoții.
Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”
Am pornit pe drumul Roșcaniului cu certitudinea că aici ne așteaptă ceva care ne va rămâne în amintire. În satul Rădeni ne bucură sufletele o bisericuță bătrână din lemn, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (Sf. Voievozi). Construită la 1780, aceasta a luat locul unui lăcaș de cult încă și mai vechi, ridicat în 1485.
Mica biserică ne poartă într-o călătorie prin multe decenii de viață, iar cine are urechi să îi asculte toate poveștile va pleca de aici încărcat de secrete istorice.
Casa Memorială “Costache Negruzzi”
Ne întoarcem pe malul Prutului, la 5 km de șoseaua Iași – Ștefănești, în Hermeziu (fostul ”Trifeștii Vechi”, locul dinastiei Negruzzi), pentru a încerca să îl cunoaștem mai bine pe scriitorul Constantin Negruzzi, după mama căruia satul a și fost rebotezat. Pentru aceasta, pășim în casa de vis-a-vis de biserica din sat, în conacul moștenit de tatăl scriitorului în 1807 și în care Costache Negruzzi a copilărit.
Transformată în muzeu în 1995, construcția a fost nominalizată între altele 65 din întreaga Europă de către Fundaţia EMYA din Bristol pentru premiul Muzeului European al anului 1996. Astfel, ne facem intrarea într-un spațiu sacru, decorat cu manuscrise, cărţi în ediţii prime şi cu autografe, fotografii edite şi inedite, obiecte care le-au aparţinut scriitorilor, numeroase extrase din operele lor, precum şi din cele ale exegeţilor acestora, fişe bio-bibliografice şi genealogice, tablouri și portrete în ulei.
Biserica „Sfântul Nicolae”
Printre cei mai de seamă reprezentanţi ai Muşatinilor se numără Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Alexandru Lăpuşneanu: ctitori, domnitori și chipuri grandioase ale istoriei românești, dintre care cel mai răsunător nume îl poartă Ștefan (biruințele sale ducând la apogeu renumele Mușatinilor). Iată ce bucată de istorie ne așteaptă la prima oprire din Aroneanu!
Ajunși în comuna botezată după Aron Vodă, poposim într-un loc ce se bănuiește (conform cronicarului Grigore Ureche) că ar fi dovada căinței domnitorului supranumit „cel Cumplit”: Biserica Sf. Nicolae construită de acesta aici la 1594 (pe atunci menită a fi mănăstire de călugări). Noul lăcaș de cult (ultima ctitorie Muşatină cunoscută până azi) a fost ridicat pe temelia fostei biserici (Biserica de la Greci) construite acolo de tatăl său, Alexandru Lăpușneanu.
Mănăstirea Dobrovăț
Mănăstirea de călugări Dobrovăț este ultima moștenire religioasă pe care ne-a lăsat-o Ștefan înainte de a muri. Pitită pe după codri seculari, la 25 de km de sud-estul Iașului și la 35 de nordul Vasluiului, e una dintre cele mai frumoase izbânzi ale domnitorului, chiar dacă finalizarea construirii sale a trebuit să aibă loc după ce acesta a părăsit cu trupul pământurile pe care le-a înflorit în 47 de ani de domnie. Tot Ștefan a înzestrat mănăstirea cu 5 sate pe care să le aibă în pază.
Nume mari de boieri (familia Racoviță) și domni precum Bogdan al III-lea, Petru Rareș, Simion Movilă, Vasile Lupu sau Alexandru Ioan Cuza și-au găsit parte în povestea lungă a Mănăstirii Dobrovăț, în anii în care aceasta părea să nu își mai găsească liniștea. O istorie zbuciumată precum domnia lui Ștefan, așa se poate descrie şi viața Mănăstirii.
Biserica „Sfântu Pantelimon”
Pașii ne poartă spre satul Dobrovăț-Moldoveni, spre cimitirul vechi, unde străjuiește din 1789 Biserica de lemn cu hramul Sfântul Pantelimon. Povestea ei e legată de oameni și de nevoia vitală de credință.
O parte din sat (Pahomia) poartă numele ctitorului ei, călugărul Pahomie, care a fost ajutat de sătenii din Dobrovăț ce voiau să asculte slujbe în limba română (la acea vreme Mănăstirea era închinată grecilor de la muntele Athos, iar călugării țineau slujbele în limba greacă) să ridice locaș sfânt. Neavând binecuvântarea starețului să construiască biserica în satul aflat pe domeniul mănăstirii, sătenii au tăiat câțiva stejari de lângă Mănăstirea Fâstâci și au clădit în sat un așezământ de cult care a rămas nesfințit timp de 10 ani.
Casa Memorială “Emil Racoviță”
În comuna Dănești, satul Emil Racoviță, mergem pentru a vedea casa în care s-a născut și a crescut omul de știință care a dat numele localității. La 45 km de Vaslui, pe DN 24, la muzeul memorial, găsim 4 obiective de luat în calcul în vizita noastră: Corpul Vechi (sec. al XIX-lea), Corpul Nou (sec. al XX-lea), Ruinele beciurilor (sec. al XIX-lea) și Parcul cu arbori seculari – aflat în partea de est a satului (sec. al XIX-lea).
Înainte să îi poarte numele, satul în care s-a născut Racoviță se numea Șurănești. Acolo, părinții lui, Gheorghe și Eufrosina Racoviță, dețineau peste 1000 de hectare de teren arabil și 15 de pădure. După ce a devenit proprietar peste moșie, omul de știință a împărțit pământul țăranilor din Șurănești și a donat pădurea statului, păstrându-și doar casa și 11 hectare de teren.
Ansamblul “Petre P. Carp”
Unul dintre principalele neamuri boierești ale Principatului Moldovei (care au deținut la un moment dat întregul sat Țibănești din ținutul Vasluiului), familia Carp, a construit la Țibănești în jurul lui 1820 Conacul PP Carp, fiind compus din conac, mausoleu, parc şi biserică. Conacul avea inițial doar parter și un etaj, îmbunătățirile ulterioare fiind realizate treptat de către moștenitorii moșiei care nu au dat niciodată uitării construcția în care locuiau pe timp de vară sau pe timp de răscruce (politicianul P.P. Carp venea aici atunci când avea dificultăți în cariera politică; după ce s-a retras din viața publică, fostul politician a reclădit conacul și i-a adăugat un al doilea etaj în 1905).
Mănăstirea Hadâmbu
În satul Schitu Hadâmbului din Mironeasa, la 30 km de Iași, în fața noastră se dezvăluie un loc parcă din altă lume. Un zid impunător și un turn de intrare iscoditor nu fac altceva decât să ne facă și mai curioși. Mânăstirea Hadâmbu ne va mărturisi astăzi multe secrete.
Înăuntru, Biserica din piatră brută „Nașterea Maicii Domnului” de la 1659 ne așteaptă retrasă, lăsând vizitatorii să treacă mai întâi pe la cea mai tânără dintre ele: Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”.
Tot aici își găsește liniștea și Icoana Maicii Domnului, considerată izvorâtoare de mir şi făcătoare de minuni.
Istoria Mânăstirii este una zbuciumată, dar încercările la care a fost supusă au găsit-o mereu mai puternică, mai frumoasă, mai înfloritoare.
Mănăstirea Hlincea
În Ciurea avem de aflat povestea Mănăstirii Hlincea, un loc cu o istorie tumultoasă (inițial biserică, mănăstire pustiită, spital militar în vremea războiului ruso-turco-austriac din 1788 – 1792, lazaret în timpul holerei din 1831, apoi devenită mănăstire cu autonomie administrativă proprie în 1991). Locul a fost dedicat la începuturi grecilor, dar a fost mereu râvnit de români.
Însăși ctitorirea bisericii ei se află sub semnul întrebării, mulți fiind aceia care și-au scris numele în dreptul construirii ei. Adevărul pare să se lege puternic de numele Maria, fiica lui Petru Șchiopul şi spătarul Zotu Ţigara (soțul său). Aceștia o ridicaseră după 1574, pentru a o închina mănăstirii Dionisia de la Muntele Athos.
Mănăstirea Bârnova
Poposim la Mănăstirea de călugări Bârnova, un loc peste care au trecut multe ierni și care ascunde între înaltele ziduri (construite din piatră de Repedea) multe istorii. A fost construită între anii 1626 și 1666 de către cei doi întemeietori ai săi, voievozii moldoveni Miron Barnovschi și Eustratie Dabija. A luat locul unei vechi biserici de lemn care data din 1603, iar din 1663 (când Mănăstirea a fost închinată Patriarhiei Ierusalimului) sfântul lăcaș a fost administrat de către călugări greci, timp de 200 de ani.
Împărțită între proprietatea statului, statutul de parohie și mănăstire de maici, construcția își găsește liniștea în iulie 1991, când Mitropolia Moldovei și Bucovinei îi redă statutul de mănăstire de călugări. După zidurile de 5 metri se află traiul simplu în modestie și credință. Lecția pe care am început să o învățăm aici continuă în Bârnova, așa că mai zăbovim o vreme în zonă.